FAQ

Anunt pentru selectia participantilor la seminarul de identificare de parteneri

Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile organizeaza in perioada 26 – 27 noiembrie 2013 un seminar pentru facilitarea interactiunii si discutiilor privind oportunitatile de cooperare si dezvoltare de parteneriate (Matchmaking Seminar), intre organizatii neguvernamentale din Romania si organizatii/institutii din statele donatoare (Norvegia, Islanda si Lichtenstein).

Evenimentul este organizat la Bucuresti, ca si activitate suport pentru consolidarea relatiilor bilaterale in cadrul programului de finantare Fondul ONG in Romania, parte a granturilor SEE si norvegiene 2009 – 2014.

Prin intermediul acestui seminar ne propunem de asemenea sa creem un spatiu de dezvoltare a unor idei concrete in proiecte realizate in parteneriat care sa fie depuse in cadrul viitoarelor apeluri pentru cereri de finantare ale Fondului ONG in România.

Seminarul este planificat pentru participarea a maxim 30 de reprezentanti ai ONG-urilor din Romania (din care maxim 20 de persoane din afara Bucureștiului). Numarul final al participantilor romani va fi corelat cu numarul participantilor din statele donatoare, urmarindu-se de asemenea corelarea intereselor de colaborare exprimate. In eventualitatea in care numarul de inscrieri va depasi numarul de locuri disponibile, ne rezervam dreptul de a selecta persoanele inscrise.

Pana la acest moment organizatiile participante din tarile donatoare care au confirmat participarea la seminar si-au prezentat domeniul de activitate in special corelat cu urmatoarele tematici: dezvoltare durabila, democratie voluntariat si participare, dezvoltarea capacitatii ONG-urilor.

Se va acorda prioritate organizatiilor ce nu au fost implicate anterior in activitati de networking și dezvoltare a relatiilor bilaterale sustinute prin Fondul ONG (de exemplu, mobilitati finantate prin primul apel din cadrul Fondului pentru Relatii Bilaterale, participari in cadrul altor evenimente internationale realizate prin intermediul Fondului ONG).

Agenda preliminara a seminarului este disponibila aici .

Limba de lucru a evenimentului este ENGLEZA, iar inscrierea se face prin intermediul acestui formular online 

Termenul limita pentru inscriere este 11 noiembrie 2013, iar participantii selectati vor fi instiintati pana cel tarziu in data de 15 noiembrie. Locatia va fi comunicata ulterior.


Pentru orice informatii suplimentare, persoana de contact: 

Vlad Dumitrescu, Senior Grants Officer Fondul ONG

Tel: +40 (0) 21.310.01.77

E-mail: vlad.dumitrescu@fdsc.ro