FAQ
Concursul a fost incheiat.
Voturi primite: 6, punctaj total: 29.

A fost odată ca niciodată...

Așa începeau cele mai multe povești ale copilăriei noastre, care ne-au fermecat și ne-au marcat copilăria și care aveau întotdeauna o zână bună sau un prinț salvator care, prin prezența lor, asigurau un final fericit.

Povestea mea nu are încă un final, dar sper să fie unul fericit. Urmând firul poveștii … ca de n-ar fi nu s-ar povesti … un băiețel, care a fost dorit, așteptat și iubit din prima clipă de părinții și fratele lui. Un băiețel brunet, cu ochi albaștri pătrunzători și întrebători, care licăreau peste cei doi bujori în obrăjori. … A trecut un an … au trecut doi … și băiețelul era din ce în ce mai tăcut … licărirea din ochi a dispărut încet, încet … iar el se îndepărta din ce în ce mai mult într-o lume a lui, dar din păcate fără poveste. Părinții au început să-și pună semne de întrebare: poate e trist, poate nu se simte bine, până la urmă luând decizia de a-l consulta un medic specialist. Nu mică le-a fost mirarea când doctorul le-a spus că micuțul are autism atipic … Durearea pricinuită la auzul acestui diagnostic a fost de nedescris, și imposibil de înțeles de alții. Atunci părinții, împrenă cu micuțul și-au îndreptat pașii către un castel fermecat, unde au fost sfătuiți să ceară ajutorul ….

Cam ața încep poveștile tuturor copiilor pe care le-am auzit și citit în ultimii 3 ani. Unele au avut un final fericit, altele derulează povestea în continuare, în obținerea acelui final fericit.

Acum 2 ani, am ales o altă cale în viață. Am fost fortuită de diagnosticul copilului, dar am fost inspirată de un alt părinte. M-am transformat dintr-o mamă obișnuită, într-una luptătoare. Prima dată am făcut-o pentru copilul meu, după care am ales să mă implic un pic mai mult. În cadrul Asociației Help Autism (castelul fermecat) începuse la momentul respectiv un program minunat, numit Părinte pentru Părinte. Am făcut parte din comisia care a ales primii beneficiari ai acestui program: copii, care își pierduseră licărirea din ochi, ai caror parinți simțeau acea durere de care v-am spus mai devreme. Fără să-mi dau seama m-am transformat în zâna cea bună pentru 25 de copii și părinți, alături de alte zâne și prinți salvatori. Părinții a trei copilași au putut să aibă acel final fericit, iar micuții lor se bucură de poveștile care încep cu “A fost odată, ca niciodată…” Acela a fost un moment definitoriu care m-a determinat, de atunci și până în prezent, să ma implic voluntar în acest proiect dar și în alte campanii ale Asociației Help Autism. Am făcut tot posibilul să fiu zâna cea bună pentru cât mai mulți copii, am recrutat și alte zâne bune și prinți salvatori, ca să putem salva cât mai mulți copii din mrejele autismului. Ne-am unit toți, sub blânda oblăduire a Asociației Help Autism, în a schimba destinele unor familii, în a aduce zâmbetul pe buze și lacrimi de fericire în ochii părinților, iar recuperarea unui copil este ceaa mai de preț recompensă și lucrul cel mai motivant de a face în continuare ceea ce fac. Știu că vor mai fi provocări, dar asta nu mă sperie, ci mă motivează să mă implic voluntar în continuare, ca să fie cât mai mulți copii care vor auzi cuvintele magice “A fost odată, ca niciodată…”

Copilului meu încă i se scrie povestea, sper cu un final fericit.

…pentru că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…


Autor: Ciortan Diana