Avocatul voluntariatului
23 octombrie 2014. De ce încep cu o simplă dată din calendar? Foarte simplu. Este ziua în care viaţa mea a căpătat un nou sens şi s-au declanşat marile schimbări.
Tocmai ce terminasem clasa a VIII-a şi intrasem la cel mai bun liceu din judeţ şi credeam că nu pot avea o realizare mai mare. Eram un copil tăcut care mereu făcea ceea ce i se spunea, o fată timidă. Eram eu şi primul an de liceu. Nu ştiam unde am ajuns, ce şi cum să fac bine. Nimic nu mai era ca înainte...
Într-o zi obişnuită, intră în clasă o fată plină de energie şi zâmbet, de-un metru şi ceva înălţime, cu păr lung şi care vorbea tare şi apăsat. De la ea am aflat de programul de voluntariat al Bibliotecii Judeţene Vrancea şi mi-am zis să încerc şi eu. Pe 23 octombrie 2014 m-am prezentat la interviu. Habar nu aveam în ce mă bag... Am dat CV-ul şi mi-am spus poezia pe care o pregătisem. Am citit un text, la prima vedere şi mi-am certat în gând emoţiile. Erau mai mari decât la examenul de admitere... Am ieşit apoi pe hol şi ceilalţi candidaţi m-au întrebat cum a fost. Ce glumăăă! Nici nu mai ştiam care era uşa pe care intrasem, d-apăi să le spun lor cum a fost sau ce am făcut acolo...
M-am numărat şi eu printre voluntarii selectaţi şi de aici începe cea mai frumoasă parte a vieţii mele de licean şi voluntar deopotrivă, în programul de voluntariat BIBLIOPOVESTAŞII.
Au început întâlnirile săptămânale de pregătire şi de cunoaştere. Copii, tineri, oameni maturi, cadre didactice, bibliotecari, liceeni - oameni de toate vârstele cu care habar nu aveam cum să port o conversaţie normală. Au început pregătirile cu actori şi regizori care ne-au învăţat atât de multe, în doar o lună... Ce trebuia să facem? Să spunem poveşti şi poezii în diferite spaţii din judeţul Vrancea: şcoli, grădiniţe, centre de copii, azile de bătrâni, spitale, policlinici, biblioteci dar şi în autobuze. Daaa… Cine ar fi crezut că voi începe să spun poveşti în autobuz? Eu în niciun caz... Cu timpul am descoperit că pot capta atenţia oamenilor chiar dacă aceştia erau în drum spre casă, serviciu sau spre orice loc trebuiau să ajungă. Pentru câteva minute uitau de asta şi erau atenţi la mine. Când îmi ridicam privirea din carte şi vedeam cât de captivaţi sunt şi cum mă urmăresc, eram toată numai zâmbet şi parcă în sufletul meu o fericire fără margini începea să ia naştere. Uite aşa am ajuns, ca timp de peste jumătate de an, să spun poveşti şi poezii în autobuz. Am făcut-o în toate locurile enumerate mai sus, dar autobuzul este special pentru mine. Pe lângă ce spuneam noi, pe fiecare scaun oamenii găseau o carte pe care o puteau lua acasă, primeau răvaşe cu versuri şi citate, uneori o mică floare, calendare, semene de carte şi tot felul de lucruri. Viaţa mea a luat complet un alt sens. Absolut totul s-a schimbat cu mine şi cu felul în care trăiesc acum. Nu pot să îmi imaginez cum ar fi continuat viaţa mea dacă nu ar fi fost BIBLIOPOVESTAŞII...
Prima schimbare a fost că am început să citesc. Niciodată nu mi-a plăcut. De ce? Eram mereu obligată să citesc cărţile plictisitoare din programa şcolară şi n-am găsit una care să-mi placă. Aici am descoperit că trebuie să-mi acord şi mie timp şi să văd ce-mi place cu adevărat. Am stat şi câte-o oră printre rafturile bibliotecii alegându-mi cărţi. Cărţi care mă fascinau, pe care le citeam în câteva zile şi aşteptam nerăbdătoare o continuare a lor. Aşa am ajuns să citesc zeci de cărţi în mai puţin de un an. Toţi ne plângem că nu avem timp. Este perfect adevărat. Eu una am ore într-o zi normală de la 11:30 la 18:30 sau chiar 19:30. În schimb, am descoperit cum aş putea să-mi fac timp. Ce ar fi dacă ne-am trezi toţi cu o oră mai devreme decât o facem în mod obişnuit? Şi ce ar fi dacă nu am mai sta încă o ora în pat după ce ne trezim? Deja avem 2 ore în plus. Eu îmi dedic aceste 2 ore pentru voluntariat şi oricare oră pe care o am liberă. Merită! Să faci voluntariat este cel mai frumos lucru, înveţi cum să iubeşti şi simţi la rândul tău că eşti iubit.
A doua schimbare a fost faptul că am învăţat să comunic. Asta era cea mai mare problema a mea. Am scăpat de ea pentru că am participat la diferite cursuri desfăşurate la bibliotecă. Am învăţat să negociez, să îmi spun punctul de vedere, să colaborez cu diverşi oameni, să-i accept pe cei care nu-mi plac, să mă exprim liber în faţa unei mulţimi, să mă fac ascultată. Să ţin un discurs, să sper, să fiu încrezătoare, să mă simt bine în pielea mea indiferent de situaţie. Am învăţat să fiu sigură pe mine şi să ţin capul sus orice s-ar întâmpla.
Cel mai important este însă, ceea ce am devenit. Am dăruit oamenilor poveşti şi poezii într-un program care a ajuns la mii de oameni. Am făcut voluntariat Şi m-am transformat din timida neştiutoare într-o persoană deschisă, mereu cu zâmbetul pe buze, plină de energie, de iniţiative şi idei noi. Acum fac parte din Consiliul Şcolar al Elevilor Colegiului Naţional “Unirea” Focşani şi sunt avocatul lor. Le apăr drepturile, rezolv conflictele, îi îndrum pe toţi să-şi spună punctul de vedere într-un mod civilizat.
Am câştigat ani în plus, făcând voluntariat şi îmi doresc să-i învăţ pe toţi ceea ce am învăţat eu în ultimul an. Să le sădesc în suflete dorinţa de a face voluntariat şi ştiu că voi reuşi pentru că sunt acum şi AVOCATUL lor dar mai ales al VOLUNTARIATULUI care schimbă vieţi...
Autor: Dulea Denisa