FAQ
Concursul a fost incheiat.
Voturi primite: 1, punctaj total: 5.

Cum am devenit om mare...

Povestea mea ca voluntar a început în urmă cu 2 ani la Fundația Sf. Dimitrie, care a fost singura din mai multe fundații care m-a acceptat. Am început prin a participa la activitățile pe care copiii fundației le desfășurau pe timpul verii iar mai apoi am activat în cadrul proiectului Punţi pentru incluziune socială – Copil – Familie – Comunitate. Mi-a plăcut încă din primele clipe și m-am decis să îmi continui activitatea pe parcursul anului școlar când implicarea mea la centru a devenit mai serioasă și de impact pentru copii. I-am învățat să cânte la pian și am încercat să transform ora de teme într-o activitate eficientă și plăcută și consider că a fost o perioadă în care am învățat unii de la alții foarte mult.

După mai puțin de un an copiii s-au atașat de mine, deveniseră mult mai deschiși și îmi împărtășeau din experiențele lor atât plăcute cât și din cele mai dureroase. La început, mi-a fost foarte greu să îi înțeleg, să empatizez cu ei, pur și simplu nu știam ce să le spun și cum să mă comport cu ei, dar în toată această perioadă de permanentă învățare am realizat rolul important pe care îl am în dezvoltarea lor și chiar dacă petreceam puțin timp împreună, pentru ei valora foarte mult. Așa am început să mă deschid în fața lor, să mă dedic timpului petrecut cu ei și să încerc să îi motivez să își depășească starea tristă și să treacă peste greutățile de acasă pentru puținul timp pe care îl petreceau la fundație alături de prietenii lor.

Cea mai importantă întâmplare pentru mine, lucrul prin care acest proiect m-a maturizat și mi-a dat posibilitatea să apreciez lucrurile și oamenii care mă înconjoară și să respect chiar și cele mai mărunte momente ale vieții, a fost să îl cunosc pe P., unul dintre băieții de la Centru. P. este un copil dificil, care a rămas fără mama lui cu cațiva ani în urmă. Chiar dacă era mic, maturitatea lui și grija pentru ceilalți copii m-au izbit. Modul în care își înterioriza supărarea și faptul că nu se plângea niciodată indiferent de cât de greu îi era m-a făcut să realizez cât de mici sunt problemele mele pe lângă cele ale altora. M-am apropiat foarte mult de el, iar faptul că era mai deschis în preajma mea și îi plăcea să îmi povestească tot felul de întâmplări sau situații prin care a trecut, mi-a dat curaj și am încercat la rândul meu să îi ofer afecțiunea și umorul de care ducea lipsă. A fost greu să îl motivez să privească cu ochi buni școala, pentru că este un sistem greu de înțeles din păcate, dar am încercat să dau tot ce e mai bun din mine.

Mă bucur că în activitatea mea de voluntar l-am cunoscut pe P. și că am reușit să îl ajut să depășească anumite momente dificile din viata lui. 


Autor: Valcu Stefania