FAQ
Concursul a fost incheiat.
Voturi primite: 26, punctaj total: 124.

POVESTEA MEA DE VOLUNTARIAT

Pe vremea când mai erau sași în satul meu, se făcea voluntariat! Nu știu dacă va fi cunoscut cineva cuvântul ”voluntariat” dar cu siguranță era cunoscută activitatea în sine, atât de normală și omenească.

Nene Dobașu\' făcea promovarea cu ”doba” lui în tot satul și răsunetul ei nu a putut fi întrecut de nici-o mașinărie modernă, nici de rețelele de socializare, nici de mass-media, nici de mult răspânditele telefoane mobile mai mult sau mai puțin sofisticate. Pe lângă ”dobă” erau și tablele de vecinătate care chemau membrii vecinătății la acțiuni, așa, mai restrânse, mai în familie, nu pentru tot satul. Și nu imi amintesc să fi zis careva că nu a auzit ”doba” sau nu a primit tabla de vecinătate. Chiar și nenea Chimu\' a lu\' Felicia primea tabla cu scrisoarea de înștiințare și numai el știe cum o citea în zilele ploioase când, negăsindu-l acasă i-o strecuram pe sub poartă.

Așa a fost odată…..pe vremuri. Astăzi satul meu trăiește în modernitate. Avem telefoane mobile (nu unul ci doua- trei în funcție de câte buzunare are fiecare); suntem conectați cu lumea din afară și între noi prin internet și televiziune. Așadar comunicarea nu mai trebuie să fie o problemă….sau!?

Într-o zi Angela îmi spune că trebuie să organizăm o acțiune de voluntariat în cadrul proiectului Multiculturalitatea- motor de dezvoltare durabilă a comunității. Cu toată tehnologia avută la dispoziție eu zic: ”Hm! Complicat lucru!” că nu la urechile omului e greu de ajuns ci la voința lui. Angela:”Totuși hai să ne gândim la ceva benefic satului și care să îi atragă și pe oameni”. Așa că am organizat o întâlnire comunitară prin care să cercetăm vrerea poporului. Zis și făcut! Organizăm întâlnirea la care vin….câțiva. Se propun ca activități: curățarea spațiilor verzi, plantarea de tei, marcarea unui traseu turistic. Prin vot se rămâne la traseul turistic și se stabilește data de 23 aprilie 2015.

Pregătim afișe, pliante, creez evenimentul pe facebook, dau sfară în țară prin telefoane; și așteptăm cu nerăbdare ziua care se apropie. Eu întreb în dreapta și în stânga care e starea consătenilor mei și dacă sunt pregătiți. Încă o dată constat că ”voluntariatul maică, nu mai este ce a fost odată… !” Oamenilor dacă nu le dai ceva în schimb, nu vin. Păi și atunci, mă întreb eu, de ce se mai numește voluntariat!?

Ziua de 23 aprilie sosește. O zi însorită numai bună de mers pe coclauri. Cu ajutorul domnului primar se strâng în sfârșit până în 30 de oameni dar mă bucur să îi văd printre ei pe Emi, Izabela, Semida, Ionela, voluntari adevărați pe care știu că mă pot baza și în viitor.

În mai puțin de trei ceasuri traseul este gata, stâlpii indicatori vopsiți iar noi fericiți și mulțumiți că am făcut o lucrare bună pentru satul nostru. Trăiască voluntariatul și cinste voluntarilor adevărați!


Autor: Schneider Codruta