FAQ
Concursul a fost incheiat.
Voturi primite: 19, punctaj total: 95.

Eu, noi

\"Oameni? Nu, mulțumesc! Prefer natura! :)\" Cam asta era starea mea, momente în care preferam să mă raportez la altceva decât la oameni pentru că oamenilor din preajma mea de pe atunci le cam lipsea respectul față de sine. Promisiuni cum că se va schimba ceva, cum că aș merita mult mai multe, cum că...multe cuvinte frumoase, auzeam. Personal prefer oamenii care tac decât cei care spun multe și rămân la \"spuse\", e mult mai valoroasă persoana care tace. Începeam prin a fi mai selectiv privind oamenii, o urmare naturală a reordinii principiale. În tot acest proces de \"resoftare\", semnele schimbării începeau să apară. Simțeam de parcă aș fi avut dreptul la un număr fix de prieteni, și, cu fiecare reevaluare a relațiilor deja existente, locul fiecărui \"prieten\" îndepărtat era ocupat la scurt timp de o altă persoană nouă și speciala, cel puțin pentru moment. 

Atunci a fost și momentul când am luat la cunoștință despre un program nou ce se dorea a se derula în cadrul bibliotecii, \"BIBLIOPOVESTAȘII\" se numea. Un program de voluntariat unde am simțit că este invitată toată lumea care vrea să ofere din timpul și priceperile sale, semenilor. Gândind că prioritarul aspect pentru a mă încadra într-un profil de voluntar ar fi responsabilitatea și respectul față de sine arătat în respectul față de ceilalți, nu ar fi fost ceva ce nu aș fi putut să îmi asum. Cu acest gând am mers la interviul de recrutare a voluntarilor. Fără să simt vreo amplificare a emoțiilor pentru că singura datorie era să mă arat om în fața oamenilor, am mers, am vorbit scurt și la obiect, și am așteptat un răspuns. Un răspuns ce l-am înțeles din discuțiile ulterioare în care deja discutam despre programul când se va desfășura cursul de fotografie pe care urma să îl ofer comunității. Am stabilit orarul, resursele de care aș fi avut nevoie, condițiile în care urma să se întâmple și am pornit la drum. Un drum care nu bănuiam unde poate duce pentru că eram focalizat mai mult pe prezent.

Nedefinit și fără constrângeri, într-un spațiu unde caut mereu necondiționarea și armonia absolută, asemănătoare unei lumini fără urmă de vreo umbră, îmi trăiesc prezentul. Singurul moment care îmi aparține și singurul moment care este rezultatul propriilor alegeri de-a lungul timpului. Bune sau rele, mi le-am asumat și s-au dovedit a fi într-un fel sau altul abia în momentul în care au prins contur și s-au materializat în cuvinte, în fapte, în implicare. Toate aceste momente îmi aparțin și îmi devin palpabile pentru suflet când le simt, le respir, le trăiesc. Mai mereu din umbră privesc lumea și îi împrumut glasul pentru a mă face auzit celor care nu mă pot vedea. Îmi folosesc scrierea pentru a mă putea face citit celor care nu mă pot auzi, și, îmi folosesc limbajul vizual pentru a mă arăta celor care nu știu să mă citească. Uneori retras ca un autist în propria-mi lume, învăț să îmi descifrez propriile-mi trăiri și mai ales limbajul potrivit pentru a-mi face simțită prezența. Iar modalitatea cea mai palpabilă rămâne definită prin puterea exemplului, prin implicare și dăruire semenilor, într-un scop cu beneficiu comun.

Și pentru că nu îmi place condiționarea am decis să mă implic într-un proiect unde oamenii nu aveau cum să nu fie speciali, pentru simplu fapt că veneau să se hrănească din ceea ce ofereau celorlalți. Un loc unde am căutat să simt energia și răspunsul universului la emoțiile și trăirile pe care urma să le port, un loc unde fiecare persoană și-a pus amprenta, pe ,,EU”-l cu care urma să mă îmbrac zi de zi. Un ,,EU” purtat din acel moment nu doar în preajma lor, un ,,EU” prin care simt că, dăruind mai mult, primesc mai mult, în fiecare zi.

Și primul pas l-am făcut cu gândul de a oferi și celorlalți din tainele luminii și a aparatului foto, pe care le-am deslușit până în acel moment. Informația, tehnica și practica, au ajuns să facă parte dintr-un curs adresat pasionaților de fotografie. Mai pe scurt, arta fotografică, un limbaj ce se scrie cu lumină. O lumină în care se simte vibrația persoanei ce o surprinde, și care, în contrast cu umbrele, creează cea mai bună definiție a sinelui materializat într-o compoziție fotografică. Orice om are o poveste de spus , trebuie doar să își dorească și mai apoi să găsească un mod de a face asta posibil. Fie că înveți și pe alții din cele dobândite de tine în timp sau că oferi timp sau efort fizic, fiecare este special și poate fi folositor în felul său, și mai departe merită să i se facă și lui o poveste. Așa am încercat și eu de fiecare dată când am însoțit BIBLIOPOVESTAȘII prin tot felul de spații neconvenționale și am încercat să creez câte o poveste, fie prin fotografii, fie prin material video. Orice implicare a fiecăruia în a arăta că nu suntem doar oameni ci și umani, trebuie pusă la loc de cinste.

Mă bucur să fac parte dintr-o lume plină de emoție, trăită și dăruită semenilor, o lume în care bucuria că ai ce dărui te împlinește mai mult decât bucuria că ai fi primit ceva, o lume în care te hrănești, dăruind. Societatea a găsit o definiție acestui personaj și l-a numit voluntar, un personaj care nu e făcut din alt aluat decât ceilalți, ci doar deciziile îl fac să pară diferit. Motiv pentru care mie personal îmi place să cred și să spun că este singurul personaj din societate, având calitatea de OM.

Pentru fiecare OM întâlnit trebuie să mulțumesc cuiva… îmi mulțumesc mie pentru că prezentul nu reprezintă decât rezultatul propriilor decizii.


Autor: Ion Sorin Marius