FAQ
Concursul a fost incheiat.
Voturi primite: 26, punctaj total: 118.

Un dram din nebunia plăcerii de a fi bibliopovestaş

Când am aplicat pentru acest program de voluntariat nu am realizat nici măcar pentru o clipă ce paşi trebuia să urmez ca să ajung aici, adică să ajung să vă împărtăşesc din această experienţă minunată. Dar, pentru că ştiam modul în care lucrează Margo cu oamenii şi pentru că era vorba de CARTE, nu am ezitat nicio secundă în a răspunde provocării de a-mi depăşi limitele. Mai întâi la cursurile de pregătire în timpul cărora aveam impresia că nu mai ştim să citim cum trebuie, apoi în fiecare spaţiu unde am dus cuvântul cărţii. Evident, activitatea captivantă a fost tocmai în locul de care mă temeam la început, şi anume autobuzul. Acolo am înţeles că acest proiect nu aduce numai cartea în mijlocul oamenilor, ci le oferă, prin intermediul lecturii, alinare, linişte sau, mai bine zis, un moment de regăsire interioară, fie şi într-un spaţiu public. Toate acestea i le datorez coordonatoarei noastre Margo – așa îi zice toată lumea, de la mic la mare. La prima vedere pare că este o visătoare, deoarece crede în oameni mai mult decât o fac ei înşişi. Așa s-a întâmplat şi în proiectul BIBLIOPOVESTAŞII când a văzut în fiecare voluntar, dincolo de prezentarea pe care fiecare şi-a făcut-o, pe cei mai frumoși OAMENI care știu a dărui și a se implica trup și suflet. Şi astfel a ajuns să îşi apropie şi tinerii şi vârstnicii dornici de a păşi pe drumul voluntariatului. Nu a impus nimic niciodată, ci a făcut din voluntari colaboratori. S-a adaptat în funcţie de personalitatea aceastora, de programul lor, chiar dacă niciodată nu a uitat ce îi aducea pe ei împreună, şi anume, cartea, plăcerea de a dărui și voluntariatul. A fost mereu alături de noi, şi nu doar pentru a ne coodrona, ci pentru a ne tine uniţi, pentru a citi împreună, pentru a fi voluntar asemenea nouă, pentru că nu poţi cere cuiva un anumit lucru dacă nu îl experimentezi înainte. Ce a fost cel mai important în tot ce a făcut Margo pentru voluntari constă în faptul că nu ne-a cerut să facem decât ceea ce ştia că putem face. Și puteam multe! Ea ne-a determinat să fim noi, să încercăm să ne depăşim limitele şi, mai ales, să iubim voluntariatul.

Şi astfel, datorită lui Margo și a lor, a BIBLIOPOVESTAŞILOR, am început să privesc viaţa cu încă un dram din nebunia plăcerii de a fi bibliopovestaş. Totul a început pentru mine ca o provocare, mai ales că eram într-o perioadă a vieţii în care mă bucuram de tot ce era nou şi îmi dădea posibilitatea să anulez monotonia clasică, numită serviciu.

Numai că tot ceea ce a debutat în joacă s-a dovedit că avea să fie serios pentru mine, pentru bibliotecă, dar mai ales pentru cei din jur. Câtă pregătire, cât timp, câtă muncă… habar n-aveţi... Ce ştiu eu acum, e că ceea ce va rămâne în sufletul meu, nu are legătură nici cu mine, nici cu biblioteca. Ea este deja vizibilă în comunitate, eu doar am ajutat-o să mai scrie o pagină din povestea despre voluntariat şi despre oameni care iubesc lectura. 

Frumusețea poveștii mele începe atunci când am urcat în autobuz să citim. N-am crezut nicio clipă (deşi speram, undeva, într-un colţ de suflet) că lumea va acorda atenţie demersului nostru. Poate şi de aceea emoţia mi-a fost imensă la început. Însă, nu am să uit niciodată dăruirea cu care am citit fiecare rând, dar nici domnul înalt şi sobru care mi-a recomandat să nu mai citesc prostii, ci mai bine nişte texte istorice. Asta m-a făcut să înţeleg că oamenii ascultă şi că şi au preferinţe. La început m-am criticat singură pentru că nu a fost perfect (credeam), dar încetul cu încetul, am învăţat că pot accepta sfaturi, pot schimba lecturile, pot încânta oamenii care mă asculta. Şi n-am mai vrut perfecţiunea, ci doar emoţia frumoasă ce-o gaseşti în ceea ce faci cu plăcere.

Şi chiar dacă uneori am fost suspectaţi că facem parte dintr-o sectă şi un domn a declarat răspicat că a plătit bilet să meargă liniştit cu autobuzul sau am citit mai puţin din cauza aglomeraţiei, când am primit aplauze şi felicitări în autobuzele pline de călători am simţit că atmosfera din autobuze poate să devină asemeni celei dintr-o cafenea boemă, în care oamenii se cunosc şi se respectă, savurând ceaşca de înţelesuri şi sensuri pe care noi le-o serveam. A fost de-a dreptul fascinant ca dincolo de rândurile citite să vezi că feţele îngândurate  ale călătorilor se luminează măcar pentru scurt timp. 

Toate, au fost experienţe care mi-au confirmat că implicarea mea în acest program de voluntariat n-a fost o simplă provocare, ci o staţie din viaţa mea în care am coborât cu drag şi am întâlnit oameni ca mine – puşi mereu pe fugă, cu treburi multe, cu emoţii nerostite şi vise de implinit. Unii sunt BIBLIOPOVESTAŞII mei dragi, iar ceilalţi… restul lumii care mă împlineşte ca om, ca spirit, dăruind suflet cuvintelor.


Autor: Grigorica Viorica