FAQ
Concursul a fost incheiat.
Voturi primite: 91, punctaj total: 438.

Supermarketul Voluntariatului

Dragi cititori! Ori sunteți mici, ori adulți cu multe experiențe, sunt sigură, că ați trăit nu o sărbătoare de Crăciun. Așadar sunt convinsă că în fiecare an vă este o sarcină să cumpărați cadouri, să faceți surprize cât mai deosebite, eventual scumpe famieliei, prietenilor. Eu personal de atunci când sunt la facultate nici nu am timp să fac cumpărături înainte de Crăciun, sunt copleșită de examene și încerc, ca atunci când sunt acasă cu familia, să fiu mereu cu ei, să petrecem timpul cât mai intim. Dar nu exact despre acesta vroiam să povestesc...

A fost odată, ca niciodată un cămin de copii în Târgu Mureș, numit ”Emmaus”. Copiii de acolo mă încântă de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei. Dragostea și încrederea cu care se opun sufletului meu uneori întărit de zilele grele, stresată din cauza greutăților de zi cu zi, are o putere magică. Inima mea se dezgheță, mintea mea se deconectează, uită tot ce las pe trotuar, pe stradă, pe autobuz și primește o unitate  -sau poate două- intravenoasă din pofta de joacă și viață a copiilor din ”Emmaus”. 

Încet-încet a trecut un an de Crăciunul de anul trecut, totuși din filmulețul sărbătorii mele nu pot uita episodul de la începutul poveștii, petrecut încă în Târgu Mureș, unde fac o activitate voluntră în cadrul proiectului Young Caritas – Creează viitor!, la organizaţia Caritas-Asistenţă Socială. Un oraș departe de casa familială, deși cu un centru  împodobit de lampioane și decoruri de crăciun, totuși incapabil să-mi asigure un mediu în care să petrec sărbătoarea nașterii Domnului astfel cum o pot acasă. Și uite... intrii într-un cămin de copii, și ți se schimbă teoria puternică, neclintită până acuma. Te întâlnești cu copii, care se bucură și de nimic, cărora contează mai mult un zâmbet, o îmbrățișare de grup, câteva cuvinte din care simt, că ești interesat de ei. Atunci, acolo, cu două săptămâni înainte de Crăciun mi s-a dezghețat și mai mult inima. Simțeam că nu-mi lipsește pomul de cărciun, nu mă intereaseză cadourile cu care sunt dotoare prietenilor, familiei, mă interesează doar copii de acolo, ce simt în profunzime când îi cer să deseneze ceva de Crăciun. Și au urmărit întrebări de genul: ”Anita, poți să-mi desenez un brad dacă te rog frumoooos?!”, ”Anita, ia uite ce urât desenez, n-o să-i placă nimănui, ajută-mă te rog!”. Iar eu plină de entuziasm am început să-mi bag mâna în buzunar și să-mi caut, apoi să-mi scot talentul de desenat, să-mi reamintesc cum arată un brad desenat cu creionul, ”und so weiter”. 

Dintr-o dată, doar din senin o fetiță mă întreabă:

−Tu ai surori sau frați?

M-a surprins întrebarea acesta, nu m-au întrebat până acum de familia mea, doar de medicină, de prieteni, de viața în căminul studențesc, și mai mult au povestit ei. Iar acuma mă bucuram că pot să răspund la o astfel de întrebare, cum și am făcut:

–Da, am o soră geamănă. Știți, ce înseamnă geamănă?- le-am întrebat eu.

–Da!-mi-au răspuns în cor. O soră, care arată ca și tine!- afirmau convinși de tot.

–Nu chiar.-îi spuneam, și îi explicam povestea cu gemeni dizigoți, apoi le-am destăinuit numele sorei mele, erau uimiți continuu, sunt sigură, că în mintea lor stătea o imagine despre o Anita numărotată cu 2, un alter ego al meu, deși cu sora mea geamănă nu seamăn mai mult decât oricare alte două surori între ele. Suntem interesanți, ieșiți din comun pentru că suntem născuți de-odată.

În clipa următoare C., o fetiță de clasa a patra a început să deseneze ceva. Avea o mimică enigmatică, iși ascundea foaia de hârtie, era de zece ori mai inspirată decât înainte, nu m-a mai întrebat de brazi și îngeri, s-a descurcat singură, și tăcea misterioasă. Apoi, peste cinci minute a venit la mine, și mi-a predat opera de artă. Un desen cu un brad împodobit, două fetițe blonde, aproape identice, și scris sub ele numele meu și sorei mele: ”Anita, Boglárka”. Acest ”action” a pornit o avalanșă, așa cum se întâmlpă între copii, toată lumea scria scrisori și desena sorei mele, astfel încât în două ore mi-au dăruit o cantitate considerabilă de foi, grele de dragoste și sinceritate, umplute cu copilărie și inocență, toate acestea ca să-i duc la o fată de 20 de ani, pe care nici nu-i cunoșteau.

Deci, dacă vă este greu să inventați ceva creativ de Crăciun pentru cineva apropiat, dacă nu aveți idei de surpriză, vă recomand Supermarketul Voluntariatului, o lume a surprizelor, a lacrimilor și zâmbetelor, a sincerității... Eu anul trecut n-a trebuit să mă mai gândesc la problema obișnuită: ce altceva să-i mai cumpăr surorii mele...și într-adevăr, i-a fost de ajuns...


Autor: Erdodi Anita