Omuleți dragi și nevinovați

Există în viața fiecăruia dintre noi un moment când simțim nevoia de a face mai mult decât o mică donație sau să ajutăm o bătrânică să treacă strada. Pentru mine, această dorință s-a transpus prin înscrierea la o școală postliceală, pentru a mă specializa în nobila meserie de asistent balneokinetoterapeut. Însă destinul a hotărât că e momentul unei implicări și mai profunde, în zona necunoscută până atunci, în lumea oamenilor buni de la Asociația Prader Willi din România și a copiilor minunați de acolo, dar care, din păcate, au nevoie de ajutorul nostru. Așa am început voluntariatul pe care n-am să-l închei vreodată.

Vara lui 2015 m-a găsit implicat în proiectul „NoRo-Frambu, parteneriat pentru viitor” și în taberele organizate de Centrul NoRo. Cu soarele de iulie deasupra noastră, părinți, copii, specialiști și voluntari, emoționați dar zâmbitori, ne-am început activitățile. Prima zi e întotdeauna specială, adună întrebări nerostite, priviri curioase, povești spuse cine știe a câta oară, dar necesare pentru crearea legăturilor dintre noi. Fiecare voluntar a fost desemnat să se ocupe de unul din copii, dar să nu ignore nevoile generale, pe ceilalți participanți prezenți. Tabăra presupune un loc unde un grup mare de personalități diferite ajung să socializeze, să coopereze și să desfășoare activități împreună și toate acestea presupun încredere reciprocă. Ne-am străduit să devenim un grup unit și frumos, pentru acești omuleți dragi și nevinovați, pentru părinți... și pentru că știam că se poate!

Cea mai mare satisfacție ca voluntar în cadrul unei asemenea activități precum tabăra este atunci când vezi zâmbetul de mulțumire apărut pe chipurile părinților și râsul copiilor implicați în activități inedite într-un mediu nou, dar sigur, datorat ție și altora ca tine. Când auzi exclamând mama: „el a desenat notele pe portativ? el a desenat așa frumos?” sau când, ținând mâna mică cu fermitate, simți că s-a împiedicat și tu ai fost motivul pentru care nu s-a rănit. Și înțelegi că ai ajuns la sufletul lui, atunci când în timpul liber caută să stea cu tine sau când, plecat pentru un minut după materiale, îl vezi cum te caută cu privirea. 

Poate la început nu am înțeles toate implicațiile și toate beneficiile aduse de participarea copii-părinți-voluntari într-o tabără, însă am vazut schimbarea după. Am văzut părinți care, veniți la Centrul de zi cu copiii, se salută și stau de vorbă, lucru care nu se întâmpla înainte, am văzut copii care se recunosc pe holuri sau care reacționează pozitiv unii față de alții în cadrul orelor de socioterapie. Și am văzut că ne recunosc și ne răspund cu căldură nouă, voluntarilor. 

Dincolo de poveste se află nevoi, griji, frici. Dincolo de poveste există o realitate crudă, aceea a copiilor cu nevoi speciale. Și dincolo de toate suntem noi toți, oamenii. Luați separat nu reușim să adunăm întotdeauna tăria necesară pentru a face față zilei în curs, dar ca și comunitate, copil-părinte-terapeut-voluntar, suntem o forță, suntem cei ce forțează destinul și readuc copilăria acolo unde ea părea că lipsește. A fi voluntar înseamnă să faci parte din comunitatea care face mult. Și acest sentiment e de neprețuit.

Autor: Dusan Sirbu Sebastian