Când înțelegem ceea ce visăm
Viața mea se afla într-o perioadă de progres, în care descoperisem de ce este benefic să îți stabilești obiectivele și să știi ce să faci ca să ajungi acolo. Dar îmi doream totuși să capăt mai multă încredere în propria-mi ființă, să evoluez. Eram într-o sete de cunoaștere, de redescoperire a palidei ființe ce devenisem. Îmi doream să găsesc un loc, o activitate, oameni care să mă ajute în a mă (re)defini și să fiu mai veselă. Îmi doream o șansă care să-mi deschidă calea spre dezvoltarea pe care o doream atât de mult.
Aș putea spune că universul a început din aceea zi să croiască pentru mine un nou drum! Viața parcă lucra numai pentru binele meu, îmi doream să învăț să îmi susțin punctul de vedere, să mă fac auzită și să le arăt oamenilor povestea din spatele Georgianei. Am început astfel să caut cursuri, cluburi, să mă înconjor de oameni care să mă-nvețe ceea ce-mi doream. Așa am descoperit, într-un loc deja drag sufletului meu, niște oameni faini care au început să creeze un club de dezbatere. Mi-am zis din prima că da, merită, este fix ceea ce îmi doream. Așa că am mers fără să cer prea multe informații, m-am înscris fără să ezit, căci sufletul îmi spunea că aici voi descoperi exact experiența de care aveam nevoie.
Prima întâlnire a clubului de debate se apropia cu pași repezi iar în mintea mea au început să apară așteptări despre ce se va întâmpla, ce sentimente mă vor cuprinde și mă vedeam pe mine, mică, sufocată de oamenii din jur. Ei știau ce să zică, când și cum să se exprime, îi vedeam superiori și asta mă descuraja. Mi-am luat inima în dinți, am pășit timid, în clădirea mare și impunătoare și, mai apoi, în sală. Mare mi-a fost surprinderea când scenariul din mintea mea nu se potrivea deloc cu ceea ce era acolo, o încăpere cu rafturi de jur împrejur, o masă mare, la care stăteau așezați vreo 10 oameni frumoși, veseli, zâmbitori. Era ca și cum aș fi pătruns într-o lume nouă, fără restricițiile realității mele de până atunci. Acele ore petrecute pentru prima dată lângă ei mi-au demonstrat că în orașul meu pustiu, alături de propriul meu suflet şi de propriul meu fel de a înţelege lumea, existau și oameni frumoşi.
Acea zi m-a schimbat! Am început cu mare drag să mă pregătesc pentru prima noastră întâlnire de dezbătut. Tema? O carte... Aș putea spune că acea carte este acum fundamentul noii mele persoane, la fel și acei oameni frumoși. ”Despre ură”, se numea... și am învățat din ea, prin filtrul propriu, că ura nu există ca atare și că, de fapt, teama este de vină. Singurul inamic al meu este doar sufletul meu și se află în mintea mea. Am învățat treptat că eu sunt singura persoană care mă poate construi pe mine însumi, așa cum îmi doresc, cum mă visez. Poate vă întrebați ce legătură are asta cu debate-ul. Ei bine, abia acum începe adevărata poveste.
Am descoperit de-a lungul întâlnirilor noastre că, de fapt, oamenii îți ascultă părerea, sunt dornici să înțeleagă viziunea ta, că nimic nu e greșit și fiecare om își are propriile valori pe care trebuie să le accept, chiar dacă sunt în contradicție cu ale mele. Doar așa vom reuși să comunicăm cu succes. Că în viață este vorba despre Eul ce reprezintă de fapt oglindirea personalității, frumusețea și unicitatea fiecăruia. Am înțeles că fiecare carte citită îți așterne o nouă experiență, o altă învățătură. Începusem să respir, să trăiesc, să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Da, evoluam. Învățasem, în sfârșit, ceva: chiar sunt propriul făuritor al vieții mele.
Asta nu e tot. Transformarea mea a continuat prin cursurile și întâlnirile avute la bibliotecă. Poveștile digitale sau despre cum să susții un discurs în public, muncă îmbinată cu joaca și coordonatori ce ne împărtășeau cu dragoste din cunoștintele lor. Și dragostea lor...
Am înțeles totodată că a face voluntariat înseamnă nu doar să te dezvolți pe tine, ci și să ajuți pe alții. Am strâns împreună jucărele, dulciuri și cărți pentru a le dărui copiilor din centrele de copii. Ne-am alăturat Marșului autismului organizat de Fundația Micul Print și-am înțeles că a fi voluntar însemnă, pentru mine, să faci lucruri din suflet și din dragoste pentru tine și cei din jur. Momentul în care am înțeles cât de important e să fii VOLUNTAR, trup și suflet, a fost atunci când am urcat pe scena cinematografului Balada, cu picioarele tremurânde și vocea ascunsă într-un loc departe... şi mi-am primit diploma de recunoștință pentru activitatea mea de voluntar, în fața unui public format din oameni străini de bibliotecă. De final nici nu aș aduce vorba... tare nu mi-l doream. Am fost din nou în centrul comunității cu o mulțime de activități: flashmob, ateliere de creație, teatru stradal, vizionarea povestirilor noastre digitale, Bibliotecă vie și chiar un marș al bicicletelor, toate făcute pentru că gustul voluntariatului e tare fain și trebuie împărtășit și cu alții.
Experiența în acest program a fost una pe care nu o voi uita niciodată și pentru care trebuie să mulțumesc tuturor celor din jurul meu. Cu mic cu mare m-au învățat ceva, și-au deschis sufetul și mi-au permis să intru în el și să iau tot ce e mai frumos de acolo. Totul pleacă din noi și se întoarce tot acolo iar viața din jur se conturează așa cum ne dorim, atunci când înțelegem ceea ce visăm.
Autor: Cepoiu Georgiana