Andreea Cea Verde și o incredibilă lecție de viață

După o perioadă de ceva ani revin în vechea si prietenoasa mea organizație. După marile și micile revederi mă reîntâlnesc și cu Andreea D., Andreea Cea Verde cum îi place să-și spună. Acum e o adevărată domnișoară. O lăsasem în pragul adolescenței și o regăsesc în ultimul an la facultate. Nu e la orice facultate, ci la cea de psihologie pentru că vrea să lucreze cu cei mici care au autism. Cumva ea le înțelege trauma și lumea. Ea nu are autism dar suferă de parapareză spastică și se poate deplasa destul de greu, cu ajutorul unui cadru metalic sau în cărucior. 

Știam că tatăl ei murise când ea era în ultimul an de liceu și mai știam că el era cel pe care ea se sprijinea enorm, cel care o ducea și o aducea de la școală etc. Mă așteptam să îi văd fața tristă, schimbată, poate resemnată cu viața, dar, surpriză mare: întâlnesc o fată veselă, carismatică, plină de vise, speranțe și încredere, puternică și doritoare de a schimba lumea. Cum de are atâta putere, de unde atâtea resurse interioare? Stau de vorba cu mama ei care îmi povestește de perioada cea neagră, pierderea soțului și perioada de după. “Nu ne-am fi putut reveni fără Star of Hope, fără ajutorul fundației și al doamnei Vatamaniuc. Aici ne simțim ca într-o familie. Am putea să mergem și într-un alt loc dar aici ne simțim acasă”, îmi povestește ea. 

Într-una din întâlniri, din colțul în care mă poziționasem, le urmăresc tandemul mamă- fiică. Ea ca adult are multe de spus, dar, liniștită, îți lasă fiica să ia cuvantul, să-și prezinte punctul de vedere, să-și susțină cauza. Știe că a venit timpul Andreei să fie Vocea; ea doar o supravechează din umbră. Ce mamă, ce femeie! În loc să preia locul de președinte al organizației “Cutezătorii”, după moartea soțului, i-l oferă fiicei sale. Mă uit cu admirație și învăț ceva despre a lăsa o moștenire următoarei generații.

Andreea a devenit deja o voce a copiilor și tinerilor cu dizabilități și printre multele responsabilități îi revine și sarcina de a fi ambasador al Fundației Star of Hope România dar și coordonatorul unui grup de tineri cu dizabilități. Poate nu are multe resurse acum, dar crede într-un vis: o lume mai bună și pentru cei cu dizabilități. 

Andreea iubește dansul și cu uimire aflu că este parte a unui grup de dans adaptat, unde alături de prietenii ei participă la diverse spectacole. Uneori lipsa banilor o împiedică să se pregătească așa cum și-ar dori sau să participe în toate spectacolele. Pentru ea este oricum “un vis împlinit”, îmi povestea Andreea. Are multe vise îndrăznețe dintre care și scuba diving dar până acolo muncește mult ca să poată deveni un bun profesionist pentru copiii cu autism și pentru a începe un grup de suport. 

Din doar câteva schimburi de vorbe îți poți da seama de amprenta organizației în viața ei. Dorința de a lupta pentru alții este enormă, dorința de a multiplica modelul primit, de a fi un sprijin pentru alți tineri ce trec prin aceleași probleme, de a îi reprezenta și a câștiga lupta cu sistemul uimește și ne dă tuturor o lecție de viață. 

Andreea, nu renunța niciodată să visezi! 

Autor: Butnicu Catalina