Voluntariat Plantare tei Richiș
Eh, la 27 ani ai multe vise. Fiind voluntar într-unul din proiectele finanțate prin Fondul ONG în România, iata, am șansa ca un vis să se realizeze. Am responsabilitatea să plantez 50 de tei în Richiș. O, ce frumos! Un Richiș plin de flori, de parfum, albinele zumzăind fericite, și eu cu un vis împlinit!
Cumpăr pomii, caut voluntari care să mă ajute, adulți, să facem gropile; vorbesc cu preotul din Richiș dacă pot veni copiii din cursul primar; vorbim cu directoarea școlii din Biertan, este de acord. Vine părintele cu copiii de la școală și eu cu ceilalți voluntari și, la treabă.
După ce am asudat bine cu toții, gata, momentul acela minunat -am făcut ceva! Poze, ”banchet” cu suc de mere de la Malancrav și prăjituri, tricouri, ce mai, sărbătoare!
La 2- 3 zile mă duc să văd ce-mi fac ”copiii”. Într-o zi, câțiva tei sunt ”tunși”. Cineva, fără să se priceapă, vrând să-i facă să arate mai bine s-a apucat să-i cosmetizeze. Noroc că l-am văzut si i-am explicat de ce nu este bine ceea ce face. A înțeles.
Peste un timp pomii încep să se usuce. Entuziasmul de la început este tot mai scăzut. În final au rămas 10 tei. M-am întrebat, dacă plantatul pomilor nu este atât de ușor pe cât pare la prima vedere, atunci de ce se taie, în ritmul în care se taie, pădurile...? Cum răspunsul se lasă așteptat, să caut mai bine ceva mai constructiv. Și am găsit!
A fost ușor? Nu. De ce? Păi, alergătura, caută prețurile cele mai convenabile, lămurește oamenii, munca fizică, și cel mai greu de realizat - să fii în cât mai multe locuri în același timp, să le arăți oamenilor ce și cum să facă. Dar, când totul s-a sfârșit, m-am simțit ca la ”festivitatea de absolvire a copiilor mei”! De fapt, absolvirea asta era a mea, eu reușisem să-mi dovedesc ca pot și ce pot. Până acum, pentru că viitorul are multe experiențe să-mi ofere.
Din suișuriile și coborșurile acestei experiențe am învățat să mă organizez mai bine, cum să lucrez cu oamenii și, foarte important, să mă bucur că pun și eu umărul ca locul în care trăim să fie mai frumos; și sper, ca și comunitatea să fi văzut cum împreună putem crea ceva, nu mare sau mic, ci ceva frumos.
Am 27 de ani. Să plec sau să nu plec? Dar dacă, de fapt, o fi nevoie de mine AICI?
Autor: Alexandru Andrei Gheorghe